Frica de esec, de raspunsul corect sunt adanc intiparite din mintea noastre, prin prisma experientelor scolare si a notelor care la un moment dat au avut putere deplina asupra noastra. Din pacate, sistemul de notare, aplicat inca din primele clase, va trimite un copil intr-o categorie, fara sa-l ajute prea mult. Va sugerez ca exemplu o personalitate pe care eu o urmaresc si de la care invat – Jamie Oliver. Un ilustru bucatar, pasionat de alimentatia sanatoasa si un luptator activ pentru o hrana adecvata copiilor si nu numai. A suferit in scoala datorita problemei de asimilare a informatiei, fiind dislexic. Dar si-a gasit vocatia si si-a manifestat genialitatea in bucatarie.

Cati copii se pierd si nu au niciodata sansa sa-si gaseasca drumul? Nu stiu cand sau daca se va schimba sistemul de invatamant care doar pompeaza informatii, profesori care trebuie sa transmita o lectie in 50 de minute si oricat de buni ar fi, nu au cum sa ajunga la 30 de copii, fiecare cu sisteme individuale si diferite de reprezentare si asimilare a informatiei.

Problema este ca aceste etichete raman, traim ca si cum am avea mereu asupra noastra un carnet imens de note, amenintator si distructiv pentru increderea in sine. Si daca mai avem ghinionul sa dam peste un sef care nu intelege sa fie lider sau care nu doreste sau nu stie cum sa transforme o greseala intr-o sursa de invatare, limitarile autoimpuse devin din ce in ce mai mari. Nu mai facem multe lucruri caci ne este frica sa nu gresim. Sa nu cumva sa stricam imaginea perfecta pe care nu chinuim sa o promovam pe canalele de socializare. Si cum pentru rezultatul actiunilor noastre nu exista un photoshop, renuntam prematur.

Adevarul este ca nimeni nu a reusit sa faca ceva foarte bine fara mult exercitiu. Si exercitiul este doar un lung sir de esecuri din care se invata pentru a merge mai departe. Daca tot vorbim de scoala, va aduceti aminte de cate ori ati exersat alfabetul? Caiete intregi cu liniute, litere, silabe si cuvinte. Din fericire, copilul nu renunta usor, caci daca copiii se comportau precum adultii, acum noi nu am mai exista ca umanitate. Cum ar fi sa renuntam sa invatam sa mergem sau sa vorbim?

Din pacate adultul isi permite luxul de a renunta prea repede. E un lux platit prea scump cu regrete, vinovatie si o viata neimplinita.

Imi aduc aminte si acum de prima mea incercare de a face caramel. Aveam cred cam 10 ani si am gasit eu o reteta. Supravegheata de bunica mea, sa nu dau foc la casa sau sa nu ma ard, am inceput aventura primului gatit (mai bine incepeam cu un ou fiert). Rezultatul – o chestie care nu se mai dezlipea de pe cratita sau lingura. A fost nevoie sa stea cateva zile in apa, sa fie fiarta, doar ca sa putem curata cratita. Ideea este ca nu am renuntat si imi place sa gatesc si sa experimentez, am avut si o profesoara buna si chiar ma descurc bine.

Asa ca ai curajul sa gresesti iar si iar, pana inveti.