Harta mentala

144.Harta mentala

 

Harta mentala, sau mai bine zis pilotul automat care ne ghideaza in viata. Cum o castigam, cu o extindem si mai ales cum descoperim teritorii noi.

 

In momentul nasterii, suntem ca o coala alba de hartie, pe care asteapta sa se deseneze o harta foarte elaborata si precisa sau o incercare poetica de redare a unor strazi haotice. Din momentul in care incepem sa invatam despre lume, sa adunam informatii si date, incepem sa punem pe harta noastra directii, crezuri si valori. Pe baza acestora, ne vom deplasa prin viata.

 

In functie de cei care ne cresc si ne educa, in functie, mai ales, de limitarile, frustarile si problemele acestora, harta noastra, incepe sa cuprinda notiuni uneori nu chiar folositoare pentru noi. Din pacate nu suntem constienti de acestea, de limitarile noastre, poate doar atunci cand nu reusim sa ajungem acolo unde vrem, cand parca ne invartim in acelas cerc.

 

Sa luam niste exemple pentru clarificare. Daca in copilarie, la matematica am obtinut din diverse motive, o nota proasta si profesorul sau parintele, ne-a spus si mai ales, repetat ca suntem incapabili sa invatam matematica, ne vom comporta ca atare, toata “cariera” noastra de elev si chiar mai tarziu. Putem ajunge sa ne refuzam copilul in al ajuta in cele mai elementare exercitii matematice, caci am fost programati sa fim “prosti” la matematica.

 

Un alt exemplu sunt notiunile conceptuale (iubire, ura, inteligenta, interes, etc), a caror explicatie, copilul, o primeste de la cel apropiat, pe baza unei unice experiente de viata. Crestem cu aceste explicatii, nu le mai analizam, si ne determina actiunile, trairile si modul de a ne comporta si prin urmare reusita sau nereusita in viata.

 

Avem nevoie de definitii, dar am avea nevoie de definitii care sa ne ajute sa evoluam.  Orice respingere dureroasa, va marca pe harta noastra un mare semn de atentie si respectiv interzis. Suntem programati sa fugim de durere si sa cautam placerea. Orice provoaca durere, poate fi o strada inchisa pe harta si deci oportunitati pierdute.

 

Harta mentala poate fi extinsa relativ usor, prin educatie, autocunoastere si mai ales sa intelegem ca suntem diferiti si hartile noastre seamana prea putin. Exact diferentele care ne despart, sunt surse de extindere si crestere. Din pacate, putini oameni sunt exploratori si mai putini au curajul sa se aventureze in afara tiparelor de gandire.

 

Daca preferam sa spunem “asta sunt eu si cu asta basta”, e destul de clar ca dorinta de expansiune si crestere este foarte mica. Dar daca vrem mai mult, sa ajungem acolo unde vrem sa fim, sa avem ce ne dorim, a schimba, din harta, ceea ce nu ne este de folos, este singura cale.

 

It's only fair to share...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *