Mantre pentru increderea in sine

117.Mantre pentru increderea in sine

 

Orice proces de castigare a increderii in sine, are mai multe etape. Pentru fiecare pas o sa va dau exemple de cateva mantre, pe care le puteti folosi, bineinteles ca nu exista o limita a mantrelor, faceti-le personale, caci motivatia este doar o chestie interioara, foarte personala.

Inceputul.

 

Orice inceput este greu, caci presupune in primul rand o iesire din starea de confort, tot ceea ce nu vrea subconstientul nostru sa ne lase sa facem.

  • Orice inceput e greu, dar cu fiecare pas este din ce in ce mai usor
  • Chiar daca gresesc, este doar o experienta, doar un pas
  • Orice drum de 100 km, incepe cu un pas

 

Aminteste-ti constant ca de la nastere, totul a fost nou, nici acum nu inteleg cand decidem ca nu mai vrem sa invatam nimic nou si o justificare foarte trista de care ma lovesc mereu este ‚’’la varsta mea nu mai pot sa invat’’ si mai trist cand este spusa de o persoana mai tanara ca mine. La cursurile mele pun mereu intrebarea. Unde ar fi omenirea acum, daca copilul ar alege sa nu mai incerce sa mearga, dupa primele incercari nereusite. De cate luni e nevoie pentru a invata ceva nou, dar ca adulti renuntam, am uitat lectia de baza a rabdarii si a perseverentei.

 

Adultul trebuie motivat, copilul nu are nevoie de motivatie, insasi descoperirea lumii este o motivatie extraordinara. Am uitat sa descoperim si sa redescoperim lumea din jurul nostru, am acceptat ca rutina reprezinta zona de confort si siguranta, dar nu am uitat sa ne plangem de stres, sa dam vina pe societate, familie, pentru plictiseala noastra.

 

Mentinerea drumului.

Chiar daca inceputul a fost facut si am avut destula energie pentru a pune masinaria in miscare, adica pe noi, e nevoie de combustibil pentru a o duce la destinatie.

  • Daca am ajuns pana aici e pacat sa renunt
  • Mai am atat de putin
  • Ce vor spune ceilalti daca renunt acum
  • Cat timp, energie si bani am investit pana acum, nu e pacat de ei?

 

Motivatia trebuie mentinuta constant, e nevoie de autoincurajari periodice, de revizuirea obiectivului si mai ales a motivelor pentru care vrem sa mergem inainte.

 

Nu cautati pe cineva sa va motiveze, cautati pe cineva care sa va ajute sa va descoperiti mecanismele interne de automotivare si modul in care le puteti accesa. De ce spun ca nimeni nu va poate motiva. Probabil ca cei mai multi, ati participat sau ati vazut o conferinta motivationala, unde un om extraordinar, cu realizari personale si/sau profesionale deosebite, a avut o influenta de moment asupra voastra. Probabil ca ati plecat de la respectivul curs, conferinta cu dorinta puternica de a schimba ceva si nu ma refer la sosete. Probabil ca ati si facut primul pas, dar cati ati mers in continuare pe noul drum. De ce? Doar fiindca motivatia este ceva ce vine din interior si totusi atat de usor de atins si mentinut.

 

 

 

It's only fair to share...Share on Facebook
Facebook
Share on Google+
Google+
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *