Traim intr-o societate care ne spune ca totul este posibil si chiar devine obligatoriu sa fim bogati, frumosi, cu o relatie perfecta si o familie precum in reclamele americane la nu stiu ce bautura cunoscuta. Este cu adevarat rau pentru ca, daca nu suntem asa, suntem considerati ratati.

Adevarul este unul mult mai complex, asa cum am mai scris, toata dezvoltarea personala din lume nu ajunge, mai trebuie sa folosim coerent si resursele native si sa invatam sa ne cunoastem mai bine.

Asa ca presiunea pe care ajungem sa o suportam este din ce in ce mai mare si pare uneori ca indiferent de ce am face si ce am realiza in viata tot nu este suficient. Apare ca din senin un panou publicitar care ne arata o alta fateta a succesului, mai atragatoare si pentru care trebuie iar sa luptam.

Si din placerea de a experimenta in viata de a ne atinge si maximiza propriul potential si nu pe al altuia, ajungem sa decidem ca este prea mult, ca orice am face nu putem sa atingem succesul si incepem inevitabil sa amanam. La ce folos daca nu putem sa fim asa cum societatea si cultura sociala ne spune ca trebuie sa fim.

Cu totii suferim de amanare. Uneori anumite persoane care ating succesul asa cum o cere societatea, familia in care traiesc, ajung sa amane printr-o alta forma chiar si mai periculoasa,  aceea drogurilor, riscului inutil si relatiilor distructive.

Solutia este foarte simpla, dar ca orice, necesita vointa si antrenament. Alegeti propriul nivel al succesului si apoi dupa ce l-ai atins ridical suficient de mult cat sa te tina activ si sa-ti doresti sa-ti depasesti limitele. Atentie mare la stabilirea unor obiective prea mici. Acolo unde exista doar placere este un semnal de alarma foarte puternic ca suntem doar in starea de confort si nimic nou nu se intampla.