Trecand peste considerente morale si religioase, stiinta psihologiei a demonstrat existenta
antrenamentul mintii
Ce inseamna de fapt a contrazice pe cineva? Inseamna a-i transmite ca nu
Harta mentala, sau mai bine zis pilotul automat care ne ghideaza in viata. Cum o castigam, cu o extindem si mai ales cum descoperim
Subconstientul nostru, are ca principala grija, sa acumuleze informatii si sa ne tina in siguranta si in viata. Felul in care o face nu ne ajuta mereu. Tot ce am acumulat ca
Toata lumea doreste sa aiba succes intr-un domeniu sau altul, sau poate chiar in toate, dar foarte putini ajung sa-l aiba. De ce? Deoarece le lipseste
Care este ritualul de dimineata, spalat, mancat, plimbat cainele, cine are si apoi serviciu. Pentru mine, colegii mei de alergari si pentru multi altii, poate
Frica si amanarea Frica Iata cei doi inamici de temut care ne paralizeaza, ne tin intr-o viata pe care nu o dorim constient, desi,
Orice sedinta de life coaching incepe invariabil cu intrebarea “Ce vrei?”, cu variantele firesti. Intrebare aparent simpla dar
Cate sute de articole si carti s-au scris si se vor mai scrie despre acest subiect, probabil multe. Si probabil sunt oameni care s-au saturat sa tot auda ca imaginea de sine face